Decizie a procurorilor în cazul bărbatului din Brașov care și-a ucis familia. Aceștia au cerut o expertiză toxicologică

Decizie a procurorilor în cazul bărbatului din Brașov care și-a ucis familia. Aceștia au cerut o expertiză toxicologică
Publicat: 29/03/2018, 13:12
Actualizat: 02/10/2018, 16:27

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, Daniel Dancă, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că în mașina lui Florin Buliga au fost găsite droguri.

În plus, brbatul în vârstă de 43 de ani a recunoscut că este consumator de cannabis, însă a declarat la audieri că în ziua tripei clipe nu a consumat droguri.

„Am dispus să se efectueze expertiză toxicologică, ca să vedem dacă avea substanțe suspecte în sânge, la momentul comiterii faptei și așteptăm rezultatul. Apoi se va dispune expertiză de stabilire a discernământului, pentru că este important ca medicii legiști, psihiatri care îl vor examina să cunoască și acest lucru. Una este dacă era drogat și alta este dacă era în deplinătatea facultăților. A recunoscut că este consumator, însă când l-am întrebat dacă în ziua faptei a consumat droguri a negat acest lucru, cu toate că în mașină s-au găsit niște substanțe ce păreau să fie droguri. E important să stabilim dacă era drogat în ziua respectivă”, a spus procurorul Daniel Dancă.

Florin Buliga și-a înjunghiat soția și pe cei doi copii, un băiat de 13 ani și o fată de 18 ani, în noaptea de luni spre marți. A doua zi, bărbatul s-a prezentat la Poliție și a anunțat că și-a ucis familia și a trimis-o „către o lume mai bună”.

Trupurile celor trei vor fi duse joi seara în comuna Tupilați, din județul Neamț, pentru a fi înmormântate vineri în localitatea natală.

„Vineri, la 11.00 este înmormântarea. Ei s-au născut, au copilărit în Piatra Neamț și au plecat apoi direct la Brașov. Părinții ei s-au retras la țară, la Totoiești, în comuna Tupilați când au ieșit la pensie. Sunt niște oameni deosebiți, niște caractere deosebite. Dacă aș fi avut așa toți cetățenii din comună, ar fi raiul pe pământ. Au o situație bună, nu au cerut ajutorul primăriei. Noi am fost la cimitir, am verificat, se sapă groapa. E jale! Săracul tatăl ei plânge în curte, țipă de durere, nu mai poate, nu mai are copilul, nepoții. Ce a avut acel bărbat cu copiii lui, cu soția? Eu nu concep idei din astea, este răutatea din om, nu se explică. A mers el la mănăstire, care religie din lumea asta te învață să-ți omori soția și copiii? Nu există așa ceva! O minte diabolică. Să nu ai oleacă de conștiință”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Petru Gherghel, primarul comunei Tupilați.

Judecătorii de la Tribunalul pentru Minori Brașov au dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, în cazul bărbatului cercetat pentru omor calificat. Florin Buliga nu a contestat decizia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor,...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Klaus Iohannis a promulgat legea care îi protejează pe cei care fac evaziune fiscală sub...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu...
Loc unic în România. Singurul lac unde crește nufărul termal
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii